Ziua
O sărbătoare durează o zi, dar emoția ei poate dura o viață întreagă.
Ziua Dorului, celebrată anual pe 13 mai și inițiată de Cornel Ilie, ajunge în 2026 la cea de-a 12-a ediție și își propune să devină zi națională. Pornită ca o inițiativă personală, a crescut într-un demers cu miză culturală și socială, construit în jurul uneia dintre cele mai autentice emoții ale românilor.
„Au trecut 11 ani de când am creat Ziua Dorului și, în tot acest timp, i-am încurajat pe oameni să-și exprime dorul, un sentiment pe care îl simțim zi de zi. Știu că nu e ușor să îți exprimi emoțiile, dar această zi îți dă curajul să spui ce ai pe suflet și să o faci cu încredere.” – Cornel Ilie
Un studiu național realizat împreună cu iSense Solutions confirmă acest lucru: dorul nu este doar o emoție individuală, ci una care ne unește, indiferent de vârstă sau context. În acest an, demersul merge mai departe: Ziua Dorului își propune să devină o zi națională, iar primul pas este simplu: să adunăm cât mai multe doruri.
Linia Dorului
Pentru ca Ziua Dorului să poată deveni zi națională, demersul are nevoie de o implicare colectivă reală – o voce comună a celor care recunosc această emoție ca parte din identitatea lor.
În acest context, este lansată „Linia Dorului”, un număr special – 0215 700 100 – la care oamenii sunt invitați să sune și să spună de cine sau de ce le este dor. Fiecare apel devine o mărturie personală, parte dintr-o expresie colectivă a dorului.



Share pe Insta!
Descarcă imaginea cu mesajul care te reprezintă și creează o postare sau un story pe Instagram!


























