Aparitii media

După un deceniu în care ideea lui Cornel Ilie a strâns oameni, povești și emoții, demersul cere acum recunoaștere oficială. Pentru că dorul nu e doar o emoție, ci este felul nostru de a ne ține aproape, chiar și când suntem departe.

Sărbătoarea a ajuns să fie punctată pe 13 mai și de instituții importante ale statului și de legende ale culturii sau sportului românesc.

Alist Magazine

Există emoții universale, iar dorul este cu siguranță una dintre acestea. Dar universal nu înseamnă identic. Studiul dedicat Zilei Dorului a analizat în detaliu modul în care această emoție este trăită diferit în funcție de etapa de viață, gen, venituri și context.

MATCA

În perioade dificile sau stresante, dorul se intensifică și funcționează ca refugiu emoțional, iar pentru mulți români este legat nu doar de oameni sau locuri, ci și de stări precum liniștea, siguranța sau lipsa grijilor.

Libertatea

Anul acesta punem la dispoziția oamenilor o linie telefonică unde pot lăsa mesajele lor de dor, încurajați și de sondajul pe care l-am realizat în rândul a sute de români despre dorurile lor, în speranța că anul viitor această zi va deveni sărbătoare națională.

Touch Magazine

Pentru ca Ziua Dorului să poată deveni zi națională, demersul are nevoie de o implicare colectivă reală – o voce comună a celor care recunosc această emoție ca parte din identitatea lor.

InfoMusic

Dorul este o emoție profund împărtășită, resimțită similar între generații și categorii sociale, ceea ce îi întărește dimensiunea colectivă.

Ziua Dorului ajunge în 2026 la cea de-a 12-a ediție și face un pas decisiv: transformarea într-o zi națională oficială. Demersul, început ca o inițiativă personală, a crescut constant și se poziționează astăzi ca un proiect cu miză culturală și socială la nivel național.

Click

România are nevoie de o zi dedicată emoțiilor reale, trăite autentic și împărtășite fără rezerve. O astfel de recunoaștere oficială a dorului ar însemna integrarea sa în patrimoniul cultural și emoțional național, oferind oamenilor un cadru legitim de reflecție, reconectare și sinceritate emoțională.

MATCA

Lansată de Cornel Ilie, Ziua Dorului a evoluat în 11 ani dintr-un gest simbolic într-un reper anual care mobilizează oameni din toată țara. Astăzi, inițiativa capătă o nouă dimensiune: aceea de a fi recunoscută oficial.

Kiss FM

Cornel Ilie aduce în prim-plan una dintre cele mai puternice și autentice emoții colective ale românilor – dorul – și susține, printr-un demers argumentat, recunoașterea oficială a acesteia.

PRO TV

Ziua Dorului ajunge în 2026 la cea de-a 12-a ediție și face un pas decisiv: transformarea în Zi Națională oficială. Demersul, început ca o inițiativă personală, a crescut constant și se poziționează astăzi ca un proiect cu miză culturală și socială la nivel național.

Alist Magazine

Inima-Altar, simbolul Zilei Dorului de anul acesta, va mai putea fi admirată, la Doro 16,  încă o săptămână! Instalația creată de Dana Păun și Cornel Ilie, special pentru Ziua Dorului, sărbătorită în offline, pentru prima data în 9 ani de existență, va fi parte din Romanian Design Week, cel mai complex eveniment dedicat industriilor creativ-culturale din România.

E-femeia

După nouă ani de petrecut doar virtual, pe 13 mai 2024 Cornel Ilie, creatorul evenimentului, a dus Ziua Dorului în offline, la Doro16, Dana Păun, făuritoarea de inimi, a ridicat o Inimă-Altar, plină de gheme colorate de doruri. Iar Cornel Ilie a fost DocDorul de inimi și a căutat donatori de nostalgii.

IQads

Pe 13 mai, zi cu noroc, a fost Ziua Dorului. Iar eu iarăși am uitat să aduc vorba de el. Habar nu am de ce mi se întâmplă aproape în fiecare an asta. Nu știu voi cum l-ați tratat în această zi, dar eu din păcate l-am tratat cu uitare până spre seară.

VIVA FM

keyboard_arrow_up